Enciclopedie de la A la Z: locuri

In adancul Saharei exista un tinut ale carui peisaje, legende si oameni au inspirat poate povestile celor o mie si una de nopti.

Geografie

Ahaggar este un lant muntos partial vulcanic, format din sisturi cristaline, situat in centrul Saharei, pe teritoriul Algeriei, ocupand o suprafata de 480.000 de kilometri patrati. Muntii Ahaggar sunt cei mai inalti munti din Sahara algeriana, arabii denumind acest masiv Hoggar. Ahaggar farmeca prin stancile negre de origine vulcanica si prin blocuri uriase de bazalt, care se ridica drept din mijlocul dunelor de nisip ale Saharei. “Catedralele de bazalt”, cum sunt supranumite aceste formatiuni de piatra, sunt de fapt varfurile craterelor vulcanilor, candva activi, din regiune.

In Sahara, cel putin atunci cand soarele se afla pe cer, nu exista o line a orizontului, ci numai o ceata laptoasa, ale carei margini ar putea fi la fel de bine aproape sau departe in zare. Calatorind spre sud insa, din oaza In Salah spre centrul marelui desert, devii treptat constient de o vaga intensificare a opacitatii, o innegurare ce se intinde pana departe de jur-imprejur. Incetul cu incetul, aceasta opacizare se transforma in inalta si aproape interminabila masa de stanca alcatuind ultimul bastion al masivului Ahaggar din Algeria.

Orogeneza, fauna, vegetatia si clima

Orogeneza masivului Ahaggar a avut loc in cateva etape succesive, determinate de miscarile scoartei terestre. Ultimul proces de acest tip a avut loc in acelasi timp cu formarea Alpilor. Formatiunile neobisnuite de piatra, care pot fi admirate in prezent in Ahaggar, provin din aceasta perioada, incheiata acum cateva milioane de ani. Formatiunile alcatuiesc in prezent un veritabil muzeu vulcanic.

Clima este tropicala foarte arida, cu mari variatii de temperatura, cantitati mici de precipitatii (pana la 50 mm pe an). Iarna sunt posibile ingheturile in timpul noptii si caderile de zapada. Temperaturile medii anuale: +4 grade C in ianuarie si +35 grade C in iulie.

Urmele de vegetatie sunt rare. Intre munti, vegetatia lipseste complet, iar in intreg masivul Ahaggar flora este slab reprezentata. Ploile sunt sporadice si scurte, dar ici si colo, in camioane abrupte cae intarzie evaporarea, apa se aduna in oaze ce permit existenta catorva plante si ofera o iluzie de racoare. Desi foarte putine, oazele au importanta extrema pentru tuaregi si pentru turmele lor.

Legat de fauna, ea este alcatuita in principal din vulpi de desert, hiene, gazele, dromaderi, respectiv reptile.

Viata tuaregilor

Numele de tuareg provine din araba unde inseamna "parasit de Dumnezeu", fiindca s-au convertit tarziu la islamism si inca mai prezinta si azi unele devieri de la litera religiei musulmane. Femeile nu poarta valuri si au o influenta puternica in treburile familiei, aceasta fiind de obicei monogama.

Tuaregii din Ahaggar sunt o populatie fascinanta. Inalti, cu pielea deschisa la culoare, incepand de la varsta pubertatii barbatii poarta valuri - dupa spusele unora, pentru a impiedica spritele rele sa le patrunda in corp prin intermediul gurii. Au sabii, pumnale lungi si scuturi din piele alba de antilopa. Dupa unele autoritati in domeniu, tuaregii sunt urmasii misteriosilor conducatori de care, veniti din Libia in jurul anului 1000 i.H., care apar in picturile rupestre din Tassili N'Ajjer.

Pana la sfarsitul secolului al 19-lea, tuaregii din Ahaggar, stapaneau cea mai mare parte a desertului si faceau negot cu fildes, aur si sclavi, completandu-si veniturile din taxele pentru protectia caravanelor. Drama nomazilor desertului incepe odata cu secolul al XIX-lea si cu tendintele coloniale ale Frantei. Au avut loc numeroase lupte intre cele doua tabere si, nu de putine ori, masacrele au inrosit nisipul Saharei cu sangele a mii de oameni nevinovati. Poate cel mai cunoscut lider tuareg din timpul razboaielor cu Franta a fost Moussa ag Amastan, un indarjit luptator pentru libertatea neamului sau, silit insa, dupa decenii de razboi, sa semneze pacea de la Paris.

Istoricii spun ca tuaregii ar putea fi cei mai vechi locuitori ai Africii de Nord, poate chiar mai vechi decat stramosii egiptenilor, si ca existenta lor se poate intinde pe mai mult de 10.000 de ani. Este posibil ca ei sa fi fost autorii celebrelor picturi rupestre din Tassili n’Ajjer (Algeria), vechi de circa 8000 de ani, care infatiseaza o Sahara ce abunda de viata si care se aseamana cu o savana infloritoare. Au preferat sa ramana pana in ziua de azi stapanii rutelor din desert, si nimeni nu poate spune ca va cunoaste tainele Saharei mai bine decat o fac tuaregii. Nimeni si nimic nu i-a putut supune in totalitate, iar faptul ca existenta lor continua neintrerupt si nechimbat de atatea milenii este cea mai buna dovada in acest sens.

Imagini

Dovada ca Sahara a fost candva verde

Sahara! Pentru oricine, cuvantul acesta evoca desertul: un pustiu de nisip si piatra, cu soare arzator, o lume aproape sterila, incinsa si uscata pana la nimicirea a tot ce e viu. In obstinatia cu care ne agatam de aceasta imagine, uitam ca in Sahara exista totusi viata – cateva animale si plante miraculos adaptate acestor conditii extreme; exista si oaze in care apa hraneste plantatii, animale si oameni si ocroteste de secole viata in asezari umane. Cu atat mai putin ne-am putea imagina intreaga Sahara ca pe o campie verde si fertila. Si totusi, acest tinut, care e acum, pentru noi toti, un desert, a fost candva – in urma cu cateva mii de ani – o imensa intindere inverzita, mustind de seva, misunand de animale si locuita de oameni ce se bucurau de aceasta abundenta si traiau pe seama ei. Ce s-a intamplat cu acel paradis?

Cum a devenit Sahara cel mai mare desert de pe planeta?

Sahara este cel mai mare desert al planetei, extinzându-se spre sud, an de an, pe masura ce temperatura globala creste iar solul se erodeaza. Dar savantii au emis de multa vreme ipoteza ca odinioara acest imens pustiu era o intindere inverzita, plina de vegetatie luxurianta. Ipoteza care a primit, recent, o neasteptata confirmare, in urma unei descoperiri de senzatie.

Sahara s-a uscat treptat, nu brusc, asa cum s-a crezut. Oamenii de stiinta au analizat indepartatul lac Yoa de 3,5 $km^{2}$ si au descoperit - potrivit studiului publicat in revista „Science”, citat de Reuters – ca, in trecut, tinutul a fost verde. Studiul polenului, sporilor si organismelor acvatice din sedimentele lacului arata ca regiunea s-a transformat din savana intr-un mediu arid in decursul a 3.000 de ani. Sahara s-a inverzit in urma cu 12.000 de ani, la sfarsitul erei glaciare, cand temperaturile au crescut. Cercetatorii cred intr-o noua inverzire a Saharei datorate incalzirii globale. Cei care au sustinut ca Sahara s-au uscat brusc au adus ca si argument schimbarea orientarii ciclice a Pamantului fata de Soare, fapt ce a facut ca mai multa lumina solara sa cada in emisfera nordica a Terrei. Aceasta schimbare radicala a ramas inca un mister pentru locuitorii planetei. De asemenea, au afirmat ca arborii abundenti din Sahara s-au rarit substantial, facand ca regiunea sa devina mai uscata iar vegetatia sa dispara. O alta explicatie este aceea ca modificarea temperaturilor de la suprafata Oceanului Indian a redus substantial nivelul precipitatiilor din Africa de Nord si de Est, generand o seceta prelungita.

Dintr-o alta perspectiva, potrivit unui studiu care repune in discutie o teorie emisa in anul 2000, potrivit careia desertificarea ar fi fost brusca, Sahara a devenit cel mai mare desert al planetei in urma cu 2.700 de ani, dupa o perioada de transformare foarte lenta; Cea mai mare parte din indiciile fizice care ar fi putut oferi informatii despre evolutia geografica a Saharei au disparut. Insa, studiind straturile de sedimente prelevate de pe fundul unuia dintre cele mai mari lacuri care mai exista in Sahara, Yoa, situat intr-o regiune din nordul Ciadului, echipa de cercetatori europeni, canadieni si americani au putut reconstitui istoria regiunii din ultimii 6.000 de ani. Specialistii au analizat sedimentele, au efectuat teste geochimice si au examinat indicatorii biologici, precum polenul provenind din plante care se gaseau peste tot in zona, inainte ca desertul sa se instaleze. Cercetatorii au analizat si ramasitele microorganismelor acvatice. Rezultatele contrazic teoria potrivit careia Sahara a devenit un desert in urma cu 5.500 de ani, in doar cateva secole, marcand sfarsitul perioadei umede africane, cand ploi sezoniere udau regulat regiunea, a explicat Stefan Kröpelin, geolog la Institutul de arheologie preistorica de la Universitatea din Koln, Germania, principalul autor al studiului.

Dupa indelungate incercari, cercetatorii afirma ca desertificarea Saharei a avut drept consecinta alungarea populatiilor din sudul Africii de Nord si ar putea fi resposabila de venirea civilizatiei egiptene a faraonilor.

Tassili N'Ajjer - Podisul raurilor

Apa a sculptat forme bizare in Tassili N'Ajjer, pe vremea cand Sahara era o lume a lacurilor si raurilor.

Tassili N'Ajjer are o suprafata de 350.000 $km^{2}$ si este un lant muntos din desertul Sahara; El prezinta numeroase caracteristici nefavorabile pentru calatorii aventurieri, printre care si imposibilitatea adapostirii la umbra imenselor blocuri de stanca in ceasurile toride. Zona este aspra si uscata, cu un relief framantat, alcatuit in mare parte din gresie. Eroziunea din aceasta aree a dat nastere a nu mai putin de 300 de arce naturale din piatra, pe langa alte forme de relief spectaculoase, vantul, soarele, nisipul, ploaia, diferentele de temperatura intre zi si noapte au creand o colectie unica in lume de siluete fantomatice.

Cei mai aventurosi calatori se apropie de Muntii Tassili din Algeria in camioane cu tractiune integrala, strabatand terenuri cu pietris, stanca goala si nisipuri miscatoare, unde aerup pare ca tremura deasupra solului, la temperatori ce pot atinge si 70 de grade Celsius. Destinatia lor nu este un masiv muntos, ci mai degraba platoul de gresie spectaculos, impartit in masive separate care la randul lor sunt faramitate de numeroase rape si ravene. Haosul de stanci le ofera astfel turistilor o imagine de poveste, fiind un loc de o stranie frumusete, rareori egalata.

Cea mai interesanta priveliste este, probabil, in zori, cand crestele sunt invaluite in auriul de foc, rosul si purpuriul Soarelui, umbre vinetii brazdand nisipul in jur. In aceste momente, cu un strop de imaginatie, stanca golasa se transforma in zgarie-nori si catedrale, turnuri si contraforturi. Desi vantul incarcat cu particule de nisip este sculptorul care a modelat rocile mai moi in forme ce starnesc imaginatia, principalul arhitect a fost apa, dupa cum am mentionat chiar la inceputul acestui subparagraf.

Picturi murale

Picturile si imaginile gravate pe stanci si in pesteri spun in mod direct si extrem de sugestiv povestea vietii si mortii in Tassili N'Ajje. Tuaregii nomazi din Sahara stiu dintotdeauna despre arta din Tassili, dar lumea occidentala cunostea putin despre ea pana in anii '50, cand exploratorul si etnologul francez Henri Lhote, impreuna cu asistentii sai, si-a petrecut 2 ani in regiune, identificand si fotagrafiinde picturile rupestre.

Populatii necunoscute au folosit ocrul si alti pigmenti pentru a decora stancile, desenand animale uriase si oameni surprinsi in activitati neobisnuite.

Cele mai vechi reprezentari , realizate probabil intre 6000 si 4000 i.H.,infatiseaza oameni cu aspect negroid vanand elefanti,bivoli, hipopotami, respectiv persoane purtand vesminte ceremoniale pentru anumite rituale tribale. Printre ele se afla si fiinte uriase de culoare alba, jumatate om, jumatate animal, reprezentand poate zei.

In perioada 4000 si 1500 i.H., populatiile necunoscute pictau pastori manand turme mari de vite tarcate, cu coarne lungi, printre care misuna girafe si struti. Sunt de asemenea si scene de nunta, banchet, copii dormind inveliti cu piei de animale, etc;

In anii 1500 si 300 i.H., Sahara a devenit terenul sterp de astazi, locuit de noi populatii. Picturile gravate reprezentau soldati, invadatori, aliati, sau vreo armata mediteraneana fugind de mania faraonului. Treptat, in jurul anilor 200 i.H., apar cateva picturi cu camile, desenate parca de o mana de copil. Dincolo de acest moment nu mai exista nici un desen.

Ce s-a intamplat cu oamenii care le-au realizat? Au migrat spre sud odata cu desertificarea sau pur si simplu au murit? Probabil nu vom afla niciodata.