Tassili N'Ajjer

Dovada ca Sahara a fost candva verde

Sahara! Pentru oricine, cuvantul acesta evoca desertul: un pustiu de nisip si piatra, cu soare arzator, o lume aproape sterila, incinsa si uscata pana la nimicirea a tot ce e viu. In obstinatia cu care ne agatam de aceasta imagine, uitam ca in Sahara exista totusi viata – cateva animale si plante miraculos adaptate acestor conditii extreme; exista si oaze in care apa hraneste plantatii, animale si oameni si ocroteste de secole viata in asezari umane. Cu atat mai putin ne-am putea imagina intreaga Sahara ca pe o campie verde si fertila. Si totusi, acest tinut, care e acum, pentru noi toti, un desert, a fost candva – in urma cu cateva mii de ani – o imensa intindere inverzita, mustind de seva, misunand de animale si locuita de oameni ce se bucurau de aceasta abundenta si traiau pe seama ei. Ce s-a intamplat cu acel paradis?

Cum a devenit Sahara cel mai mare desert de pe planeta?

Sahara este cel mai mare desert al planetei, extinzându-se spre sud, an de an, pe masura ce temperatura globala creste iar solul se erodeaza. Dar savantii au emis de multa vreme ipoteza ca odinioara acest imens pustiu era o intindere inverzita, plina de vegetatie luxurianta. Ipoteza care a primit, recent, o neasteptata confirmare, in urma unei descoperiri de senzatie.

Sahara s-a uscat treptat, nu brusc, asa cum s-a crezut. Oamenii de stiinta au analizat indepartatul lac Yoa de 3,5 $km^{2}$ si au descoperit - potrivit studiului publicat in revista „Science”, citat de Reuters – ca, in trecut, tinutul a fost verde. Studiul polenului, sporilor si organismelor acvatice din sedimentele lacului arata ca regiunea s-a transformat din savana intr-un mediu arid in decursul a 3.000 de ani. Sahara s-a inverzit in urma cu 12.000 de ani, la sfarsitul erei glaciare, cand temperaturile au crescut. Cercetatorii cred intr-o noua inverzire a Saharei datorate incalzirii globale. Cei care au sustinut ca Sahara s-au uscat brusc au adus ca si argument schimbarea orientarii ciclice a Pamantului fata de Soare, fapt ce a facut ca mai multa lumina solara sa cada in emisfera nordica a Terrei. Aceasta schimbare radicala a ramas inca un mister pentru locuitorii planetei. De asemenea, au afirmat ca arborii abundenti din Sahara s-au rarit substantial, facand ca regiunea sa devina mai uscata iar vegetatia sa dispara. O alta explicatie este aceea ca modificarea temperaturilor de la suprafata Oceanului Indian a redus substantial nivelul precipitatiilor din Africa de Nord si de Est, generand o seceta prelungita.

Dintr-o alta perspectiva, potrivit unui studiu care repune in discutie o teorie emisa in anul 2000, potrivit careia desertificarea ar fi fost brusca, Sahara a devenit cel mai mare desert al planetei in urma cu 2.700 de ani, dupa o perioada de transformare foarte lenta; Cea mai mare parte din indiciile fizice care ar fi putut oferi informatii despre evolutia geografica a Saharei au disparut. Insa, studiind straturile de sedimente prelevate de pe fundul unuia dintre cele mai mari lacuri care mai exista in Sahara, Yoa, situat intr-o regiune din nordul Ciadului, echipa de cercetatori europeni, canadieni si americani au putut reconstitui istoria regiunii din ultimii 6.000 de ani. Specialistii au analizat sedimentele, au efectuat teste geochimice si au examinat indicatorii biologici, precum polenul provenind din plante care se gaseau peste tot in zona, inainte ca desertul sa se instaleze. Cercetatorii au analizat si ramasitele microorganismelor acvatice. Rezultatele contrazic teoria potrivit careia Sahara a devenit un desert in urma cu 5.500 de ani, in doar cateva secole, marcand sfarsitul perioadei umede africane, cand ploi sezoniere udau regulat regiunea, a explicat Stefan Kröpelin, geolog la Institutul de arheologie preistorica de la Universitatea din Koln, Germania, principalul autor al studiului.

Dupa indelungate incercari, cercetatorii afirma ca desertificarea Saharei a avut drept consecinta alungarea populatiilor din sudul Africii de Nord si ar putea fi resposabila de venirea civilizatiei egiptene a faraonilor.

Tassili N'Ajjer - Podisul raurilor

Apa a sculptat forme bizare in Tassili N'Ajjer, pe vremea cand Sahara era o lume a lacurilor si raurilor.

Tassili N'Ajjer are o suprafata de 350.000 $km^{2}$ si este un lant muntos din desertul Sahara; El prezinta numeroase caracteristici nefavorabile pentru calatorii aventurieri, printre care si imposibilitatea adapostirii la umbra imenselor blocuri de stanca in ceasurile toride. Zona este aspra si uscata, cu un relief framantat, alcatuit in mare parte din gresie. Eroziunea din aceasta aree a dat nastere a nu mai putin de 300 de arce naturale din piatra, pe langa alte forme de relief spectaculoase, vantul, soarele, nisipul, ploaia, diferentele de temperatura intre zi si noapte au creand o colectie unica in lume de siluete fantomatice.

Cei mai aventurosi calatori se apropie de Muntii Tassili din Algeria in camioane cu tractiune integrala, strabatand terenuri cu pietris, stanca goala si nisipuri miscatoare, unde aerup pare ca tremura deasupra solului, la temperatori ce pot atinge si 70 de grade Celsius. Destinatia lor nu este un masiv muntos, ci mai degraba platoul de gresie spectaculos, impartit in masive separate care la randul lor sunt faramitate de numeroase rape si ravene. Haosul de stanci le ofera astfel turistilor o imagine de poveste, fiind un loc de o stranie frumusete, rareori egalata.

Cea mai interesanta priveliste este, probabil, in zori, cand crestele sunt invaluite in auriul de foc, rosul si purpuriul Soarelui, umbre vinetii brazdand nisipul in jur. In aceste momente, cu un strop de imaginatie, stanca golasa se transforma in zgarie-nori si catedrale, turnuri si contraforturi. Desi vantul incarcat cu particule de nisip este sculptorul care a modelat rocile mai moi in forme ce starnesc imaginatia, principalul arhitect a fost apa, dupa cum am mentionat chiar la inceputul acestui subparagraf.

Picturi murale

Picturile si imaginile gravate pe stanci si in pesteri spun in mod direct si extrem de sugestiv povestea vietii si mortii in Tassili N'Ajje. Tuaregii nomazi din Sahara stiu dintotdeauna despre arta din Tassili, dar lumea occidentala cunostea putin despre ea pana in anii '50, cand exploratorul si etnologul francez Henri Lhote, impreuna cu asistentii sai, si-a petrecut 2 ani in regiune, identificand si fotagrafiinde picturile rupestre.

Populatii necunoscute au folosit ocrul si alti pigmenti pentru a decora stancile, desenand animale uriase si oameni surprinsi in activitati neobisnuite.

Cele mai vechi reprezentari , realizate probabil intre 6000 si 4000 i.H.,infatiseaza oameni cu aspect negroid vanand elefanti,bivoli, hipopotami, respectiv persoane purtand vesminte ceremoniale pentru anumite rituale tribale. Printre ele se afla si fiinte uriase de culoare alba, jumatate om, jumatate animal, reprezentand poate zei.

In perioada 4000 si 1500 i.H., populatiile necunoscute pictau pastori manand turme mari de vite tarcate, cu coarne lungi, printre care misuna girafe si struti. Sunt de asemenea si scene de nunta, banchet, copii dormind inveliti cu piei de animale, etc;

In anii 1500 si 300 i.H., Sahara a devenit terenul sterp de astazi, locuit de noi populatii. Picturile gravate reprezentau soldati, invadatori, aliati, sau vreo armata mediteraneana fugind de mania faraonului. Treptat, in jurul anilor 200 i.H., apar cateva picturi cu camile, desenate parca de o mana de copil. Dincolo de acest moment nu mai exista nici un desen.

Ce s-a intamplat cu oamenii care le-au realizat? Au migrat spre sud odata cu desertificarea sau pur si simplu au murit? Probabil nu vom afla niciodata.

Imagini