Faeton - Planeta pierduta

Unii oameni de stiinta considera ca, in urma cu mult timp in sistemul nostru solar a mai existat o a zecea planeta cu numele Faeton. In sprijinul tezei lor aduc o veche legenda Greceasca. Dar ce s-a intamplat  cu aceasta planeta? A cazut cumva victima unei catastrofe cosmice? Sau, poate, inca mai exista si este doar ascunsa?

Legenda

Originea legendei tesute in jurul lui Faeton si a fatalei sale escapade pare sa duca departe, spre vremuri mitice: inca din tinerete, Faeton s-a straduit din rasputeri sa deprinda mestesugul conducerii carului, caci el voia sa fie asemenea tatalui sau divin, Helios, care strabatea zi de zi firmamentul cu carul sau de foc, avand astfel grija sa pastreze ritmul timpului pe Pamant.In schimb, Epafos, unul dintre fii lui Jupiter, il lua in ras pe acest adolescent, punand la indoiala originea lui divina. Pentru a pune capat tuturor dusmaniilor, Faeton i-a cerut permisiunea tatalui sau sa conduca timp de o zi carul de foc.

S-a intamplat ceea ce trebuia sa se intample: de cum au simtit ca cel care conducea atelajul nu era stapanul lor, caii au parasit bine randuitele trasee ceresti ale timpului si spatiului. Carul de foc s-a apropiat prea mult de unele constelatii, cum ar fi Leul, Racul, Bootes si Scorpionul, incingandu-le atat de tare, incat acestea au scapat din rosturile locurilor mostenite in Univers. Faeton isi cauta salvarea in apropierea Pamantului, ceea ce a declansat o caldura cumplita pe planeta noastra. Fauna si flora au fost parjolite, Pamantul era in flacari. In cele din urma, zeii pamanteni l-au chemat in ajutor pe Jupiter, care a aruncat trasnetul asupra carului de foc. Faeton si-a pierdut echilibrul, s-a prabusit si a murit. Pamantul si-a revenit cu greu. Pana la urma, Jupiter a adus din nou ordinea pe Pamant si pe bolta cereasca, iar indurelatul Helios si-a reluat menirea de conducator al carului.

Oare acest mit are vreo legatura cu epoca in care traiau dinozaurii?

Ce spune stiinta?

Dupa cum se stie sistemul solar este format din Soare impreuna cu sistemul sau planetar, (care cuprinde opt planete clasice impreuna cu satelitii acestora), planete pitice, respectiv corpuri mici ce graviteaza in jurul Soarelui (asteroizi, praf, meteoriti, etc). Johannes Kepler a fost astronomul care a formulat si a confirmat legile miscarii planetelor din sistemul solar in jurul Soarelui, aceasta descoperire ducand la ruperea definitiva a tezei care presupunea ca orbitele planetelor sunt circulare.

Asadar, in anul 1766 astronomul german, cunoscut sub numele de Titius Bode, a descoperit si publicat o lege aritmetica a proportiilor sistemului solar, care defapt completeaza descoperirea lui Johannes Kepler despre armonia dintre orbitele planetelor. Legea lui Bode calculeaza distanta aproximativa de la Soare la planeta, cu ajutorul formulei:

$a = 0,4 + 0,3\cdot 2^{n}$

unde "a" - este semiaxa mare (adica distanta de la Soare la planeta exprimata in unitati astronomice), iar "n" reprezinta numarul planetei in ordine de la Soare (Pentru Mercur $n=\infty$, pentru Venus $n=0$, pentru Pamant $n=1$, etc).

Conform acestei legi, astronomii au inceput sa creada in existenta unei planete, inca nedescoperita, aflata intre Marte si Jupiter. Primul care a emis teoria existentei celei de a noua planete din sistemul solar (asta in conditiile in care Pluto a fost retrogradata de curand de la statutul de planeta) a fost Philolaus (cca 480~cca 385 i.H.), sustinand ca aceasta planeta, identica Terrei, ar fi fost situata in partea ascunsa a Soarelui.

De mentionat totusi ca legea lui Titius Bode functioneaza corect doar pana la Uranus inclusiv, pentru planete mai indepartate precum Neptun diferenta intre semiaxa mare corecta si cea calculata cu ajutorul ecuatiei fiind semnificative. Teoretic, ipotezele lui Kepler, Titius si Bode sunt plauzibile, daca luam in calcul valorile astronomice. Cu toate acestea, a demonstra ca un corp ceresc necunoscut ar fi sau ar fi fost prezent la o distanta de circa 400 de milioane de kilometri fata de Soare este aproape imposibil, avand in vedere nivelul stiintific pe care umanitatea l-a atins pana in prezent.

Lacuna dintre Marte si Jupiter este un gol intretaiat de o multime de corpuri ceresti de mici dimensiuni, ceea ce astazi este cunoscut drept o centura de asteroizi. Sa fie oare acestea ramasitele unei planete care s-ar fi dezintegrat in conditii necunoscute, lasand in urma o multitudine de fragmente? Prezenta unui asemenea corp ceresc este cat se poate de probabila, considera majoritatea oamenilor de stiinta. Cu toate acestea, catastrofa care ar fi dus la disparitia sa ar fi avut loc cu multe miliarde de ani in urma, intr-o perioada in care viata nu ar fi existat pe pamant. De asemenea, distanta fata de Soare ar fi facut imposibila existenta oricarei urme de viata pe suprafata misterioasei planete.
Renumitul astronom si fizician Heinrich Olbers, care a descoperit planetoizii Pallas si Vesta, a sugerat ca in locul acelor corpuri mici s-a aflat odata o planeta care cel mai probabil a explodat lasand ca mostenire renumita centura de asteroizi. Presupunand ca aceasta ipoteza este adevarata, atunci Pamantul ar putea suferi aceeasi soarta? Cu toate acestea, in anii 50 au aparut obiectii puternice bazate pe date de la meteoriti, care contraziceau teoria lui Olbers. Din analiza meteoritilor, rezulta ca acestia sunt eterogeni in compozitia chimica si ca nu pot fi produsele distrugerii unei planete mari, deoarece nu ar putea sa-si mentina structura cristalina. In maruntaiele unei planete masive, o asemenea structura ar fi fost distrusa in mod inevitabil. Mai multe studii detaliate au aratat ca materialul meteoritic s-ar fi putut forma si ajunge in starea din prezent numai in corpurile ceresti cu masa si dimensiune asteroidala.

Argumente in favoarea ipotezei s-au adus si in anii '70, cu ajutorul calculelor dovedindu-se ca explozia ar fi avut loc acum 16 milioane de ani.Cu toate acestea, se pare ca energia pentru distrugerea lui Faeton a fost de zeci de mii de ori mai slaba decat era necesar. Influenta gravitationala a planetei Jupiter ar putea explica distrugerea planetei? Oare o intalnire apropiata cu acest gigant ar fi putut duce la distrugerea planetei Faeton? Raspunsul este NU. Daca aceasta intalnire ar fi avut loc, ea ar fi fost dezastruoasa pentru Faeton, insa si Jupiter ar fi avut mult de suferit. Sistemul sau de sateliti galileeni ar fi fost modificati de perturbatii, iar refacerea planetei ar fi durat cel putin 2 miliarde de ani.

Contraargumente

Dispartia dinozaurilor se pare ca a fost cauzata de un meteorit de marimea unui orasel, care s-a ciocnit cu Pamantul acum aproximativ 65 milioane de ani. Cand meteoritul a lovit planeta, aceasta a fost acoperita de un nor urias de praf care a blocat lumina soarelui si astfel, a fost frig si intuneric timp de cateva luni. Odata cu disparitia plantelor au murit si dinozaurii ierbivori, iar datorita acestui fapt dinozaurii carnivori au murit si ei, ramanand fara hrana.
In acest timp au erupt multi vulcani care varsau lava pe suprafata Pamantului si emanau gaze otravitoare in aer. Traiul pe Pamant devenise din ce in ce mai dificil. Este clar ca aceasta versiune contrazice ipoteza existentei planetei Faeton. Daca aceasta planeta a explodat acum 16 milioane de ani, de unde a venit asteroidul care a lovit Pamantul acum 65 de milioane de ani?

Daca Faeton s-ar fi aflat, la o distanta de 350-400 milioana de km departare de Soare, asadar la o distanta de doua ori si ceva mai mare decat Pamantul( circa 150 milioane km), atunci pozitia sa n-ar fi avantajoasa pentru aparitia si dezvoltarea vietii. Planeta s-ar fi aflat la marginea acelei ecosfere considerate centura vietii in sistemul nostru solar. Doar in interiorul acestei zone este posibila o evolutie a vietii, deoarece la o distanta mai mica de soare este prea cald, iar la o distanta mai mare este prea rece. Aceasta ecosfera se intinde de la orbita lui Venus pana in spatiul cuprins intre Marte si Jupiter. In concluzie, chiar daca Faeton ar fi existat, pe suprafata lui ar fi fost conditii foarte vitrege.

Desi a suscitat dezbateri aprinse, ideea existentei acestei planete a fost abandonata acum de comunitatea stiintifica, opinia unanim acceptata in prezent fiind aceea ca asteroizii sunt parti dintr-un corp care nu a a mai apucat niciodata sa se formeze, din cauza interferentelor gravitationale ale planetei Jupiter.

Ideea cautarii unei planete asemanatoare Pamantului, capabila de a sustine viata de tip terestru nu a fost abandonata nici azi. Doar perimetrul a fost extins. Nu ne mai limitam la a cerceta doar sistemul nostru solar ci indraznim sa privim spre alte stele. Sa gasesti o planeta in alt sistem solar e ca si cum ai incerca sa vezi lumina produsa de o lumanare ascunsa dupa un far aprins din Paris. Cu toate astea, se cunosc pana in prezent peste 300 de planete extrasolare de dimensiuni diferite. Descoperirea unui corp asemanator Pamantului a ramas, se pare, doar o chestiune de timp.